Sali de nunti in Oradea

sala nunti oradea
sali nunti oradea

Sali de nunti in Oradea

Daca ar fi sa ne raportam la nuntile din societatea indiana, veti putea afla ca nunta nu inseamna numai uniunea dintre doi oameni ci unirea a doua suflete. Casatoria leaga mirele si mireasa prin legaturi indisolubile si din acel moment fericirea sau nefericirea, tristeatea si bucuria, repectul si onoarea sunt traite de ambii miri impreuna. Hindusii cred cu tarie ca ceremonia de nunta leaga un sot si sotie pentru urmatoarele sapte vieti. Traditiile si obiceiurile indienilor sunt mult mai ample, insa ceea ce ne intereseaza pe noi este sala de nunta.
Locul de desfasurare a nuntii
La momentul oportun, imbracat in haine bogate, mirele merge la locul de desfasurare a ceremoniei de nunta, calare pe un cal sau un elefant decorat, insotit de dansatori si de membrii familiei cantand, precum si de prieteni. Ajuns la locul de desfasurare, mama miresei intampina mirele cu tesaturi bogate, nuca de cocos sau flori Mandapam. Sala de nunta este de fapt casa miresei care este impodobita peste tot cu ghirlande de flori, mese bogate cu mancaruri traditionale si platouri imense de fructe.
Locul de desfasurare a nuntii in Europa
In Europa si mai ales in tara noastra, salilor de nunti li se acorda o atentie deosebita decorului, ce poate fi vazut si in salile de nunti descrise pe site-ul nostru, pentru ca aici are loc petrecerea evenimentului de nunta, iar toti oaspetii trebuie sa se distreze si sa se simta confortabil. Atunci cand vreti sa alegeti o sala de nunta, in primul rand trebuie sa acordati o atentie deosebita iluminatului, care pe timp de zi poate prezenta o lumina optima iar pe timp de noapte poate fi slaba si toate eforturile vor fi facute in zadar. In al doilea rand stilul general al salii combinat cu stilul de nunta si in al treilea rand confortul. Rezultatul de la final ar trebui sa fie distractie, confort si romantism.
Sali de nunti in Oradea
In Oradea exista multe sali de nunti pe care le puteti vedea pe site-ul nostru, insa acum ne-am oprit asupra Salii de nunti Vandana, care are capacitatea salii de 300 de locuri si capacitatea terasei de 150 de locuri. In cladirea recent renovata este oferita o sala de nunta foarte spatioasa, cu tavane nu foarte inalte, cu spoturi luminoase si candelabre ca in palatele regesti, cu coloane dispuse pe doua randuri si ferestre imense prin care poate patrunde lumina naturala pe timpul zilei. Meniurile sunt cu specific romanesc dar se poate opta si pentru preparate din meniurile internationale. Mesele sunt frumos aranjate cu decoruri florale si cosulete cu fructe. Pentru mai multe informatii va invitam sa intrati pe SaliNuntiOradea.ro site-un nostru cu sali nunti din Oradea.